10 oct. 2019

Gata de drum!

Eu sunt gata de drum. Voi?
 
De curând, mai exact o săptămână, mi-am planificat o călătorie cu avionul.
Nu e prima dată când călătoresc cu acesta, deci nicio noutate. La mine. Că la ei, da.
 
Ultima dată când am zburat cu avionul a fost prin februarie 2017.
De atunci, am înţeles că politica bagajelor s-a mai schimbat.
În 2017 am avut doar un mic rucsac. Aveam să călătoresc atunci doar pentru o săptămână deci nu aveam nevoie de prea multe la mine.
 
Nici acum nu lipsesc mai mult, deci bagajul va fi aproximativ cam la fel.
Am ales, ca şi atunci, să zbor cu o companie low-cost. Întâmplător sau nu, cu aceeaşi. Pentru călătoriile scurte prefer acest tip de companii.
Avantajele, din punctul meu de vedere, sunt câteva. Bineînţeles că preţul e important. Acesta e mai scăzut decât al unei curse de linie. Companiile low-cost au o politică a preţurilor dinamică, ei oferind preţuri mult mai mici decât competitorii. Planificându-ţi călătoria în avans, poţi plăti un preţ mult mai mic decât dacă ai face-o din scurt. Desigur, preţurile depind de perioadă şi eventuale promoţii. Ia încercaţi să cumpăraţi bilete pentru perioada sărbătorilor de iarnă, pascale sau de vacanţa copiilor. Am încercat eu şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut preţuri de 10 ori mai mari în aceste perioade faţă de restul timpului. Da, nu aţi citit greşit. Am vrut să plec acum, la începutul lui septembrie, într-o călătorie într-o ţară europeană dar când am văzut o mie şi ceva de lei preţul unui bilet, mi-a trecut. După exact o lună, acesta a scăzut la o sută şi ceva de lei. Altă viaţă!
 
Deasemenea preţul pentru o singură călătorie (doar dus, de exemplu) e mai ieftin decât la companiile de linie. La cursele clasice e mai ieftin, de cele mai multe ori, să-ţi achiziţionezi bilet dus-întors decât doar dus.
Un alt motiv pentru care prefer low-cost-ul este şi faptul că au curse fără escală, şi că aterizează şi pe aeroporturi mai mici. Urăsc escalele şi să fiu contra timp. Oricum prefer deplasări scurte şi cu zbor de retur în maxim o săptămână. Încă nu am încercat city-break-ul, dar timpul nu e trecut.
Desigur, preţul scăzut vine şi cu dezavantajele lui. Orice cumperi în timpul zborului (mă refer la mâncare, băutură) se plăteşte. Îmi amintesc că am călătorit odată pe ruta Paris-Bucureşti via Amsterdam cu o companie clasică (de linie) şi nu mai pridideau stewardesele cu adusul mesei la bord. Că vroiai suc, cafea, vin, acestea erau gratis.
 
Companiile low-cost au zboruri limitate la 2 pe săptămână şi nu întotdeauna păstrează aceleaşi zile. Se schimbă în funcţie de anotimp sau ei ştiu de ce. Pentru cursele la care mi-am luat bilet, până acum ceva timp, zborurile erau planificate lunea şi sâmbătă. Mai nou sunt lunea şi miercurea. Faptul că folosesc acelaşi avion pentru cursa dus-întors, face  ca la îmbarcarea de întors să apară uneori şi întârzieri, datorită dependenţei celei de a doua curse de prima.
 
Dacă tot m-am documentat pentru călătoria mea, am aflat că am dreptul la un bagaj de mână gratuit dar care la Wizz Air trebuie să se încadreze în dimensiunile 40x30x20 cm. Voi căuta bagaje de mana Wizz Air.
Mă gândesc la un rucsac.
 
Bagaj de mână gratuit
 
Am înţeles că dacă voi cumpăra serviciul Wizz Priority pot avea dreptul şi la un bagaj mai mare, de până la 55x40x23 cm şi 10 kg în plus faţă de bagajul gratuit. Ceea ce am şi făcut.
Voi căuta, în cazul ăsta, trolere ieftine. Poate găsesc ceva să se potrivească la mai multe companii.
 
Bagaj de mână, troler
 
Cu faptul că trebuie să am genţi în funcţie de companie, nu aş prea fi de acord. Dacă am înţeles bine, compania cu care voi circula ,face controale prin sondaj. Îţi trece bagajul printr-un cadru... Şi ia să vezi de îţi ies roţile sau mânerul din el!
Am făcut şi check-in-ul online şi mi-am tipărit documentul de zbor. E mai ieftin.
Şi uite aşa am mai scăpat de un stres.
Mai am de achiziţionat genţile şi sunt gata de plecare. La Travelkit pot face comanda în doar trei paşi, livrarea se face rapid prin curier iar plata ramburs (prefer eu).
 
Gata de drum!
 
In vacanţa
 
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019, proba 3: Zborurile low-cost: Like or Hate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu