9 oct. 2014

La 18 ani

Mi-aş dori să am din nou 18 ani şi să mai şi primesc în dar o maşină! Dar nu orice maşină ci o Toyota şi anume noul Aygo.
Spui Aygo, spui distracţie!
De ce mi-ar place? Pentru că ador să mă distrez (nu contează că unii dintre prietenii ce mă cunosc bine vor râde şi vor face comentarii răutăcioase;) )
Mi-a venit în minte melodia celor de la Voltaj: 20 ani (a se citi 18 ani)



Cui nu i-ar place să se urce în maşină, să pornească motorul şi să-i dea bice la drum? Unde? Oriunde ar vedea cu ochii. Ideal ar fi ca atunci când primeşti cheile maşinii, în torpedoul ei să găseşti şi cardul full nu de alta dar îţi mai trebuie ceva mărunţiş de combustibil. Nu, nu glumesc când spun ceva mărunţiş. Chiar aşa e. Inginerii lor au adus ceva îmbunătăţiri motorului reuşind astfel să reducă emisiile de COşi consumul de carburant. Deci deodată 2 iepuri dintr-un foc: nici poluare şi nici combustibil mult.
Atunci chiar nu te mai reţine nimic!
Personal aş cutreiera ţara în lung şi în lat că tot îmi place să călătoresc, şi nu aş rata nici Europa. Imaginaţi-vă că vă aflaţi undeva pe o autostradă (adevărată!) şi goniţi la volanul unui Aygo!

Aygo al meu la 18 ani!

Vă cam roade invidia!
În mod sigur mi-aş conecta smartphone-ul la noul sistem multimedia x-touch şi mi-aş ţine la curent amicii cu locurile vizitate. Aşa că am suflet mare!
Ştiţi de ce mi-ar mai place? Că e micuţă şi poate intra chiar şi pe străzile mai înguste din cartierele vechi ale oraşelor europene. Şi până şi eu aş putea-o parca! Ăsta da atu pentru mulţi şoferi.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

6 oct. 2014

După ani şi ani

Undeva, cândva...
Fusesem invitată la aniversarea prietenei mele ce locuia în apropiere. Ce de emoţii aveam, ce de întrebări fără răspuns: cu ce mă îmbrac, ce cadou să-i cumpăr, cine va mai veni... Pe măsură ce timpul trecea, nerăbdarea creştea.
A fost prima mea petrecere ca adolescentă.
Veni şi ziua mult aşteptată.
Aranjată, cu nelipsitul buchet de flori în mână am păşit timidă pragul casei ei. Nu ştiu de ce dar am avut o tresărire. Am simţit că ceva se va întâmpla în acea seară.
O muzică lentă se auzea din camera de dans. Am intrat stingheră. Nu cunoşteam pe nimeni. Asta nu prea îmi plăcea. Eram deja de o oră ajunsă şi încă nu discutasem cu vreun invitat.
"O seară ratată, mi-am zis în gând".
Mă gândeam să plec, când am simţit cum un parfum a invadat camera (aveam să aflu că folosea Tarr). Am închis ochii pentru o fracţiune de secundă parcă pentru a mă bucura mai intens de acesta.
O mână m-a atins pe umăr şi o voce caldă m-a întrebat:
"- D-ră dansaţi?"
O combinaţie de tutun cu brandy mi-a gâdilat senzual nasul.
"-Da, am răspuns pătrunsă de un fior necunoscut mie până atunci."
M-a luat de mână şi m-a condus spre locul de dans. Simţeam că păşesc pe nori. Uşor m-a tras spre pieptul lui şi am început să dansăm. Încă nu îi văzusem chipul dar observasem că purta o cămaşă de in albă ca spuma laptelui.
Nu valsasem niciodată până atunci, dar îmbrăţişarea lui parcă mi-a dat aripi. Nu pot uita acel vals din decembrie (cu totul întâmplător): Once upon in Decembre.



Ceea ce mi-a rămas în minte a fost şi parfumul lui. La sfârşitul dansului mi-a mulţumit şi s-a retras.
Curioasă mi-am căutat prietena şi am cerut amănunte despre el.
"-A fost Vânătorul!
-Cine?! am întrebat eu nedumerită.
-Vânătorul! mi-a răspuns încă o dată prietena mea. Nici nu ştii câte "căprioare" are în palmares. Ai grijă!"
Şi am avut!
Timpul a trecut dar parfumul lui mă urmăreşte în continuare. Acum foloseşte Gerovital H3 Men pentru că ştie ce le place femeilor. Şi ce-mi place mie. Şi vă garantez că are acelaşi farmec de fiecare dată! De unde ştiu ? Pentru că se simte şi prin telefon.
Încă mă întreb cine pe cine a vânat până la urmă.
 Dar oare mai contează?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.