6 iun. 2014

Gândăcelul

 - De ce m-ai prins în pumnul tău,  
 Copil frumos, tu nu știi oare  
 Că-s mic și eu și că mă doare  
 De ce mă strângi așa de rău?
   
 Copil ca tine sunt și eu,  
 Și-mi place să mă joc și mie,  
 Și milă trebuie să-ți fie  
 De spaimă și de plânsul meu!
   
 De ce să vrei să mă omori?  
 Că am și eu părinți ca tine,  
 Și-ar plânge mama după mine,  
 Și-ar plânge bietele surori,  
 
 Și-ar plânge tata mult de tot  
 Căci am trăit abia trei zile, 
 Îndură-te de ei, copile,  
 Și lasă-mă, că nu mai pot!
   
 Așa plângea un gândăcel  
 În pumnul ce-l strângea să-l rupă  
 Și l-a deschis copilul după  
 Ce n-a mai fost nimic din el!
   
 A încercat să-l mai învie  
 Suflându-i aripile-n vânt,  
 Dar a căzut în țărnă frânt  
 Și-n
țepenit pentru vecie!  
 
 Scârbit de fapt
a ta cea rea  
 Degeaba plângi, acum, copile,  
 Ci du-te-n casă-acum și zi-le  
 Părinților isprava ta.
   
 Și zi-le că de-acum ai vrea  
 Să ocrotești cu bunătate,  
 În cale-ți, orice vietate,  
 Oricât de făr-de-nsemnatate  
 Și-oricât de mică ar fi ea!


Poezie de Elena Farago
Sursa versuri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu