Florăria Mobilă- prietenul din umbră!

  S-a întâmplat  prin primăvară.
  Aşteptam cu nerăbdare acest eveniment. Aveam să-mi revăd colegii şi urma, ca de fiecare dată, să ne povestim ultimile noutăţi. Desigur, momentul cel mai gustat avea să fie rememorarea celor petrecute împreună pe vremea când eram tineri (nu că acum nu am fi!). Nu era nicidecum prima dată când le reauzeam.  
  Mai erau câteva zile până atunci și vroiam ca totul să decurgă perfect. În mare parte totul era rezolvat. Am verificat lista cu ce trebuia să fac. Bun! Invitaţiile fuseseră trimise din timp, la şcoală vorbisem pentru organizarea momentului festiv unde urma să ne reîntâlnim cu dascălii ce îi avuseserăm, la restaurantul unde aveam să mergem după acest moment. Totul era aranjat.
  Ştiţi senzaţia că aţi uitat să faceţi ceva? Ei bine o aveam şi eu, dar nu reuşeam să aflu ce anume uitasem.
  Veni şi ziua cu pricina.
  Îmi aşteptam fosta colegă de bancă să vină, ca să plecăm împreună, când sună... telefonul!
  O presimţire mă făcu să răspund cam cu juma de gură. Colegul meu R. era la telefon.
 "-De unde sa iau florile?" m-a intrebat el.
  Florile?! Ce flori? Simţeam că pământul fuge de sub mine . Nu auzeam decât : flori, flori... Na, asta era! Uitasem de florile ce le dădeam de fiecare dată fostelor noastre profesoare. Şi normal că el era responsabilul cu oferitul florilor doar că cel ce organiza momentul trebuia să se ocupe să dea şi comanda.  Dar nu ştiţi şi de ce ! Aici e una din micile poveşti din liceu de care ne amuzăm copios de câte ori avem ocazia.
 Îmi asum riscul şi v-o povestesc şi vouă. Eram prin liceu, desigur. Băieţii ca băieţii, mai un chiul, mai un şah în parcul oraşului (deh, în acele vremuri ne distram puţin altfel decât azi), mai o plimbare cu o fată . În una din zile, colegul de care vă povestesc stătea liniştit, pe bancă, în parc. Doar nu era să stea la căldură, în clasă, la etajul doi, când în părculeţ era mult mai răcoare şi compania era desigur mult mai plăcută! Când ce să vezi! Trecu pe acolo profa de limbi străine! Normal că l-a şi înregistrat (vizual, desigur). Nu a zis nimic atunci, dar a doua zi, la oră vine şi întrebarea:
 "-Elev R. ieri erai în parc în loc să fii la ore. Ce făceai acolo?
  Răspunsul prompt al colegului meu ne făcu pe toţi să zâmbim:
 -   Miroseam florile, tovarăşă profesoară!
 Nici răspunsul profesoarei nu s-a lăsat mult aşteptat:
 -Ah Ferdinand! "Nu vă imaginați ce a fost atunci în clasă. (Pentru cei ce nu ştiu Ferdinand era un personaj de desene animate, un tăuraş căruia  în loc să-i placă să se lupte la coride, adora florile).
 Acum vă explicați de ce el era "omul cu florile”.
 Dar să revenim la problema mea.
 După momentul de tăcere colegul şi-a dat seama cam despre ce era vorba. Şi tot el avea să mă scoată din încurcătură.
 "-Ai netul deschis?
 -Sigur.
 -Ok, intră pe Florăria Mobilă și alege de acolo ceea ce îţi place: vei găsi "Flori”, "Buchete de flori", "Aranjamente florale”. O să-ți vină greu să te hotărăşti, dar vezi că trebuie să te cam grăbeşti.
 -Bine, bine, dar nu îţi dai seama că nu mai e timp să ajungi până la ei şi să fii şi în timp util până la şcoală?
 -Asta s-o crezi tu! De ajuns voi ajunge şi eu la timp (doar ştii că sunt punctual), dar şi florile! Punctele forte ale Florăriei Mobile: livrarea se face în două ore iar fotografia buchetului livrat se trimite celui sau celei care face comanda. şi încă ceva: transportul este gratuit!"
 Ce uşurare pentru mine!
 Am intrat pe adresa indicată de colegul meu și chiar mi-a fost greu să aleg. Cu greu m-am oprit la aceste două  buchete:

Când am ajuns la şcoală, buchetele erau deja la colegul meu! Frumoase, elegante și proaspete!
 Recunosc că fără ajutorul celor de la Florăria Mobilă nu ar fi ieşit totul perfect.
 Mai am o nelămurire de dezlegat: de unde a ştiut oare colegul meu de ei?